1)Infatisarea
Dacii aveau, (după unele date istorice) păr brun deschis sau alb. Bărbații purtau bărbi. Cum descrie Strabon, ei erau de statură înaltă și erau "lați în umeri" și aveau "pumnii ca ciocanii de spart ziduri".
Nobilii (pileati) aveau dreptul să-și acopere capul cu o cușmă, în timp ce ceilalți (comati), care formau grosul armatei, (țăranii și meșteșugarii) purtau părul lung (capillati).
2)Economia
Formațiunea social-economică geto-dacă era cea de tipul obștei sătești, a proprietății colective a pământurilor. Dar alături de proprietatea comună funciară exista și proprietatea privată a comatilor, precum și proprietatea privată a regelui, a nobililor și a preoților. Teoretic, pământul aparținea monarhului. Comatilor le rămânea tripla obligație față de stat (a plății dărilor, a participării la lucrările publice și a satisfacerii obligațiilor militare).
La prea puținele date transmise de autorii antici cu privire la economia geto-dacilor se adaugă mărturia istoricului got Iordanes (sec. VI e.n.), care în Istoria și originea geților, folosind și lucrarea (pierdută) a contemporanului său Cassiodor, scrie că geții au fost totdeauna superiori aproape tuturor barbarilor și aproape egali cu grecii, și după cum relatează Dio Chrysostomos, care a compus istoria și analele lor în limba greacă. Dio a fost un filosof și rector grec (cca 40-112), care, proscris de împăratul Domițian, a trăit printre geți, lăsând și câteva informații asupra lor. Oricum, atât textele sporadice ale autorilor antici, cât și descoperirile arheologice conduc la concluzia că, sub raportul dezvoltării economice și sociale, civilizația geto-dacilor era mult mai înaintată decât cea, de pildă, a germanilor.
Asemenea celorlalte ramuri tracice, și geto-dacii erau mari producători de cereale: orz, secară, linte, bob și mai multe varietăți de grâu. Baza economiei o formau agricultura și creșterea vitelor. Foloseau plugul cu brăzdar și cuțit de fier încă din sec. III î.e.n. Inventarul uneltelor agricole de fier însuma la acea dată: coase lungi (de tip celtic), seceri, sape, săpăligi, cosoare pentru tăiatul viței de vie, târnăcoape, securi, greble cu șase colți, etc.
Geto-dacii cultivau intensiv și vița de vie. Câțiva termeni dacici legați de această ocupație au rămas până azi în limba română (butuc, strugure, curpen). Practicau tot atât de intens albinăritul și, bineînțeles, pescuitul. Creșteau vite cornute, mici și mari; iar rasa de cai foarte iuți ai geților era renumită. Dacia era vestită și prin bogățiile ei naturale. Lemnul pădurilor transilvane era foarte căutat de greci pentru construcția corăbiilor. Din timpuri vechi, dacii foloseau desigur păcura, dar numai cea găsită la suprafață (căci dovezi privind extracția păcurii nu există decât din epoca romană). Cu sarea gemă (mult folosită atât pentru conservarea peștelui și a cărnii, cât și la argăsitul pieilor) geto-dacii făceau un comerț intens, mai ales cu grecii.
Pământul Daciei era foarte bogat în minereuri. Meșterii geto-daci lucrau fierul și arama, argintul și aurul. Reducând minereul de cupru la o temperatură de 1085°C și amestecându-l cu cositor obțineau bronzul din care făceau felurite unelte și podoabe. Exploatau aurul nu numai din aflorismente (locurile unde, prin eroziune, roca auriferă apare la suprafață), ci și din nisipul aurifer al râurilor de munte. O mare dezvoltare luase prelucrarea fierului; metalurgia fierului a început pe teritoriul României către anul 800 î.e.n.[13] În timpul lui Decebal, se pare că la Sarmizegetusa și în împrejurimi existau cele mai mari ateliere de metalurgie din întregul teritoriu al Europei, rămas în afara Imperiului roman.
În aceste ateliere se confecționau, mai întâi, ustensilele: nicovale masive, ciocane de diferite forme și dimensiuni, baroase și ciocane de forjă, pile, clești, dălți. Apoi, unelte și obiecte de fier servind la prelucrarea lemnului sau în construcții: ferăstraie cu pânză lată sau îngustă, cuie și piroane, topoare, scoabe, cuțitoaie, burghii, tesle, ținte, zăvoare și balamale pentru uși. În atelierele geto-dacilor se fabricau și marile cantități de arme necesare unei armate atât de numeroase: lănci și sulițe, săbii drepte și curbate, pumnale, scuturi, vârfuri de sulițe, etc. Apoi, diferite alte articole: lanțuri, compase, sule, cârlige de undițe, foarfeci, lame de brici, frigări mari (cu suporturile respective) cu doi sau mai mulți dinți, cuțite, etc. Din fier se confecționau și podoabe sau accesorii pentru îmbrăcăminte (catarame, paftale, nasturi, fibule, brățări, etc.).5)Ceramica
Meșterii daci au început să folosească roata olarului din prima jumătate a sec. V î.e.n. Alți cercetători susțin însă că roata olarului ar fi fost folosită pe teritoriul geto-dacilor începând din sec. III î.e.n. La geții din Dobrogea și din câmpia de sud a Olteniei și Munteniei, tehnica lucrării ceramicii la roată se constată din secolele VI-V î.e.n. Deși ceramica lucrată cu mâna de geto-daci datează dintr-o perioadă mai veche (vasele descoperite la Tariverde datează din sec. VI î.e.n.), o producție locală caracteristică, de ceramică tipic geto-dacă apare mai întâi în perioada secolelor V-IV î.e.n. După o perioadă considerată „medie” (sec. III-II î.e.n.), epoca de aur a acestei ceramici este atinsă între aproximativ 100 î.e.n. și 106 e.n.; dată la care, odată cu cucerirea romană, ceramica geto-dacă va fi mult influențată (și treptat înlocuită) de produsele lucrate cu tehnica de depurare a pastei folosită de romani.
În perioada ei de apogeu (sec. I î.e.n.-sec I e.n.), ceramica geto-dacă era în general lucrată cu roata (această tehnică predominând cantitativ în sec. I e.n.). Apar acum, sub influența ceramicii elenistice, vasele pictate: peste angoba (vopseaua) alb-gălbuie, motive geometrice, mai simple sau mai complicate, elemente vegetale redate fie naturalist fie stilizat, reprezentări (niciodată umane) de păsări și animale reale sau fantastice. Culorile folosite sunt de obicei roșul și brunul (în diferite nuanțe); mai rar, galbenul și negrul. Păsările și animalele sunt redate în mișcare sau în repaos, uneori având probabil semnificații simbolice și fiind, poate, angajate într-o compoziție, într-o scenă; dar până în prezent nu s-a descoperit niciun vas întreg care să confirme această presupunere.
6)Armata
V. Pârvan susține că "unele procedee tactice, ca ordinea de bătaie în unghi ascuțit pentru a străpunge frontul dușman, au fost învățate de geți de la sciți". Mărturiile contemporanilor îndreptățesc presupunerea (formulată de D. Berciu) că "în epoca lui Decebal exista într-adevăr o armată permanentă care se instruia mereu" și că "se practica sistemul de recrutare teritorial-unională și pe obști". Dio Chrysostomos, care cunoștea situația din Dacia de după anul 89 e.n. relatează că "acolo la ei [la daco-geți] puteai să vezi peste tot săbii, platoșe, lănci, peste tot cai, peste tot arme, peste tot oameni înarmați". În împrejurări speciale, getul dobrogean "C-o mână e pe armă, cu cealaltă pe plug", confirmă un alt martor ocular, Ovidiu.[15]7)Medicina dacilor
Platon, în dialogul său Harmides, 156 e - 157 b, îi atribuie lui Socrate unele afirmații despre medicii traci ai lui Zamolxis, care credeau că tot așa cum nu se cuvine să încercăm a vindeca ochii fără a fi vindecat capul, tot așa nu trebuie să tămăduim capul fără a ține seama de trup, cu atât mai mult nu trebuie să încercăm a vindeca trupul fără a încerca sa tămăfuim sufletul. Arian, în Fragmente, III, 37, scrie despre descântecele și vrăjile menite să îndepărteze influențele malefice sau, dimpotrivă, să le atragă contra unor oameni. Acestea erau stăpânite mai ales de către femei. Geto-dacii aveau și cunoștințe farmaceutice . Medicul grec Discoride (De materia medica, II-IV) reproduce 35 de denumiri de plante medicinale din limba dacă la care Pseudo-Apuleius mai adaugă încă 14. La Sarmizegetusa a fost descoperită o trusă medicală, care conținea printre altele și o tabletă medicamentoasă din cenuță de la vulcanii mediteraneeni, cenușă folosită ca absorbant pentru răni. La Poiana s-a găsit un craniu dac cu urme de trepanații
8)Astronomia dacilor
În Getica, Iordanes scrie în detaliu despre secretele astronomice și teoria despre cele 12 semne ale zodiacului, pe care Deceneu le-ar fi împărțit compatrioților săi. Menționează evoluția globului de foc al soarelui și al celor trei sute patruzeci și șase de stele, cunoștințe care dacă cu adevărat au fost stăpânite de geto-daci ar fi putut sta la baza și a unui calendar. Hadrian Daicoviciu pe baza teoriilor lui Constantin Daicoviciu presupune că la Sarmizegetusa, pe lângă construcții religioase există și un templu-calendar. Demonstrația lui se bazează pe faptul că marele sanctuar circular din incinta sacră de la Sarmizegetusa cuprinde trei cercuri concentrice (un cerc din blocuri de andezit, unul din stâlpi de andezit și un cerc de stâlpi groși din lemn).
9)Limba
Cunoscutul geograf grec din epoca romană, Strabon, afirmă despre daci că "au aceeași limbă ca și geții" care "sunt mai bine cunoscuți de eleni, deoarece se mută des de pe o parte pe alta a Istrului și totodată mulțumită faptului că s-au amestecat cu tracii și cu misii."[16] Din afirmația lui Strabon se deduce o relație lingvistică între daci și geți, dar totodată o relație între limba vorbită de daci și cea vorbită de traci. Geograful grec însă nu își argumentează afirmația, opinia sa nefiind confirmată direct de alți autori. Indirect, prin faptul că romanii i-au numit daci pe geți [17] așa cum susține printre alții și Pliniu cel bătrân se poate considera și o anumită relație lingvistică
O altă sursă privind limba dacilor se regăsește în Tristele și în Scrisorile din Pont ale poetului roman exilat la Tomis, Publius Ovidius Naso, care inițial mărturisește că nu înțelege limba vorbită de geți și că geții, la rândul lor, râd prostește la auzul poemelor recitate de Ovidiu. Poetul, însă, afirmă ulterior că a învățat limba geților și că a și scris un volum în limba acestora.
-Note-
- ^ Mircea Petrescu-Dâmbovița, p.6
- ^ Giurescu & Giurescu, p.78
- ^ I. I. Russu, Etnogeneza românilor. Fondul autohton traco-dacic și componenta latino-romanică, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1981
- ^ Vasile Pârvan, Getica, Ed. Meridiane, București, 1982
- ^ Strabon, Geografia, vol. II, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1974, VII, cap. III, 13
- ^ Războiul gallic, VI, 25
- ^ conform lui A. Petre
- ^ Geografia, VII, 3, 12
- ^ Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1980
- ^ Hadrian Daicoviciu, Dacii, Ed. Enciclopedică Română, București, 1972
- ^ Vasile Pârvan, Dacia. Civilizațiile antice din țările carpato-danubiene, Ed. Științifică, 1972
- ^ Andrei Bodor, Contribuții la problema agriculturii în Dacia înainte de cucerirea romană. Problema obștilor la daci
- ^ Hadrian Daicoviciu, Studii dacice, Ed. Dacia, Cluj, 1981
- ^ Rodica Tanțău, Meșteșugurile la geto-daci, Ed. Meridiane, București, 1972
- ^ Tristia, cartea a V-a, X, v. 24
- ^ Strabon, Geographia
- ^ The natural history of Pliny, Volume 1, By Pliny (the Elder.) London, H.G. Bohn, 1855-57
- ^ I.I.Russu - Religia geto-dacilor. Zei, credințe, practici religioase. În Anuarul Institutului de Studii Clasice, V, 1944-1948
Magazin Istoric Nr.9, septembrie 1970, Micro-glosă, Mircea Petrescu-Dâmbovița
Istoria românilor, Constantin C. Giurescu & Dinu C. Giurescu
Istoria României în texte, coordonator Bogdan Murgescu, Editura Corint, București, 2001
Crișan, Ion Horațiu – "Burebista și epoca sa", Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977
Crișan, Ion Horațiu – "Origini", Editura Albatros, București, 1977
Mușat, Mircea – "Izvoare și mărturii străine despre strămoșii poporului român", Editura Academiei R.S.R., București, 1980
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu