,,Capitolul II:Reconstruirea trecutului romanesc"Partea I

Potrivit istoriografiei romanesti,timpul istoric se imparte in 5 epoci mari:

1.Epoca Straveche(Preistoria)

Aceasta epoca cuprinde o perioada indelungata:mileniul I I.Cr.-secolul I I.Cr. cand apar noi comunitati umane si,odata cu patrunderea indo-europenilor,are loc o desprindere din randul lor a tracilor si a ramurii geto-dace.In plus,se realizeaza acumulari importante din punct de vedere cultural si economic.

2.Epoca Veche(Antichitatea)

Cuprinde perioada:secolul I.I.Cr.-secolul al-VII-lea d.Cr.Epoca este martora la formarea statului dac,moment de apogeu al culturii si civilizatiei geto-dace,perioada contopirii acesteia cu civilizatia romana si cea a etnogenezei romanesti.

3.Epoca Medie(Evul Mediu)

Aceasta epoca cuprinde perioada secolelor VII-XVIII d.Cr. si este de fata la prima afirmare a romanilor si de formare a statelor medievale a caror evolutie in timp a fost marcata,de cele mai multe ori,de relatiile cu Imperiul Otoman.

4.Epoca Moderna

Ea se desfasoara pe parcursul secolelor XVIII-XX si cuprinde revolutiile infaptuite in Tarile Romane de cei care au dorit modernizarea societatii romanesti,o epoca a reformelor si o epoca a luptei pentru independenta.

5.Epoca Contemporana

Ea debuteaza din anul 1918,la sfarsitul primului razboi mondial si dureaza pana in zilele noastre.Este marcata de consolidarea statului national roman,participarea Romaniei la al-II-lea Razboi Mondial si experienta a 3 regimuri dictatoriale(ultimul,cel comunist,curmat de revolutia din decembrie 1989).

Ajutor pentru a cunoaste istoria

Din orice epoca ar face parte un eveniment sau o personalitate,reconstituirea se face pe baza izvoarelor istorice.Izvoarele se impart in 2 mari categorii:izvoare scrise si nescrise,acestea fiin pastrate in muzee si arhive.Ponderea unui izvor din aceste categorii in activitatea istoricului este diferita in functie de epoca sau de evenimentul la care face referire izvorul.Pentru reconstituirea unui eveniment sau a unui personaj,istoricul trebuie sa cerceteze o sumedenie de informatii.

- IZVOARE ISTORICE – sunt urme, mărturii, dovezi ale trecutului cu ajutorul cărora se realizează cercetarea istorică.

a.          IZVOARE NESCRISE  – oferă informaţii mai ales din domeniul creaţiei materiale:

        - unelte                   - vase                   - locuinţe

       - arme                     - podoabe            - morminte (necropole).

b.    IZVOARE SCRISE:

        - inscripţii (scrise pe piatră)              - diplomatice (documente)

        - literare (cronici, letopiseţe)             - monede

        - sigilii                                                  - steme

        - cartografice (hărţi)                           - legende şi povestiri.

 Stiinte auxiliare:

1.Arheologia (termen derivat din cuvântul grecesc Αρχαιολογία, compus din αρχαίος archàios "antic" și λόγος, lògos = "discurs" sau "studiu") este știința ce studiază civilizațiile și culturile umane vechi și relațiile acestora cu mediul înconjurător, prin documentare și prin căutarea, culegerea, analizarea și interpretarea urmelor materiale rămase.

2.Arhivistica este disciplina care are drept domeniu de investigație izvoarele scrise pe suporți friabili (ușor deteriorabili) și pe baza cărora se efectuează cercetări fundamentale și aplicative în vederea stabilirii soluțiilor optime de selecționare, ordonare, inventariere, conservare și valorificare a documentelor.

3.Cronologia reprezintă știința auxiliară a istoriei care are ca obiect studierea datării evenimentelor, documentelor sau a altor izvoare istorice în vederea stabilirii succesiunii acestora pe o scară a timpului stabilită conform normelor moderne. Cronologia studiază, implicit, și vechile sisteme de măsurare a timpului, sisteme calendaristice (astronomice sau în funcție de evenimente) și datare, adaptându-le la normele acceptate în prezent pentru a fi plasate cu cât mai mare precizie în timp.

4.Epigrafia (gr. epi = deasupra, pe; grapho = a scrie) este știința auxiliară a istoriei care se ocupă cu studiul (descifrarea și interpretarea) inscripțiilor pe materiale dure: piatră, metal (plumb, bronz, aur, argint), oase, sidef, fildeș, lemn, piele, mușama, argilă, tencuială, sticlă, geme, camee, sigilii, inele (inscripția de pe veriga inelelor), ponduri și chiar pe stânci (cum este de exemplu inscripția lui Darius de la Behistun) în limbile vorbite odinioară sau mai recente. Ea nu-și limitează cercetarea la operele cu caracter solemn, cu conținut juridic, religios, funerar arhitectonic, ci studiază numeroase produse și înscrisuri cum ar fi: cuvinte, litere izolate, semnături, nume proprii, formule, mărci de fabrică, nume de unități militare, scrierile trasate de mână pe monumente - graffiti.

5.Numismatica (gr. numisma și lat. nummus, i sau nomisma, atis - monedă, ban) este știința auxiliară a istoriei având drept obiect de cercetare tipurile monetare, descrierea lor, descifrarea legendelor, materialul din care sunt confecționate, raporturile dintre diferitele categorii de monedă, circulația monetară, alcătuirea Corpusurilor de monede, evoluția sistemelor monetare dispărute. O ramură a numismaticii, medalistica se ocupă cu studiul medaliilor.

6.Heraldica [lat. heraldus, fr. héraut - crainic] este știința specială a istoriei care are drept scop stabilirea principiilor teoretice, cercetarea, interpretarea și evoluția stemelor unui stat, oraș, familie, corporație etc.

Utilizarea heraldicii, ca manifestare simbolică, se atestă încă din Preistorie evoluând odată cu societatea ajungând în Evul Mediu la dezvoltarea sa maximă.

Heraldica are două componente principale: artă heraldică și știință heraldică.


7.Istoriografia romaneasca incepe tarziu,in secolul al-XV-lea cu scrieri in slavona,iar in limba romana peste inca 200 de ani:primele scrieri istorice sunt letopisetele(scriere cu caracter istoric in care prezentarea evenimentelor se face cronologic) lui Grigore Ureche,Miron Costin,Ion Neculce sau vasta cronica,ramasa neterminata,a stolnicului Constantin Cantacuzino.Acestea au fost urmate de scrierile umanistului Dimitrie Cantemir,primul carturar roman,care a dobandit o larga recunoastere internationala.Imbogatirea istoriografiei romanesti a fost dublata de abordarea problemelor legate de istorie.In secolul al-XX-lea mari istorici romantici(Nicolae Balcescu,Mihail Kogalniceanu) dezvolta o istoriografie animata de ideologii nationale,iar Bogdan Petriceicu Hasdeu si Alexandru Dimitrie Xenopol introduc noi directii de cercetare.Secolul al-XX-lea este marcat de adancirea studiilor si integrare in contextul european prin creeatiile lui Nicolae Iorga,Gheorghe.I.Bratianu si David Prodan.