,,Capitolul III:In decursul Preistoriei-Epoca Bronzului"Partea VI

Epoca Bronzului este o perioadă din dezvoltarea civilizației când cele mai avansate tehnologii de prelucrare a metalelor (cel putin din punct de vedere al raspândirii) erau tehnicile de extragere a cuprului și staniului (cositor) din minereul disponibil, și apoi crearea unui aliaj din aceste metale pentru a turna bronzul. Epoca Bronzului face parte din sistemul celor trei epoci pentru societățile preistorice. În acest sistem, ea urmeaza neoliticului în unele zone de pe glob. Primele dovezi de prelucrare a bronzului datează de la jumătatea mileniului al IV-lea î. Hr. , Cultura Maikop în Caucaz.

Epoca bronzului propriu-zisa cuprinde perioada intre cca. anul 2.500 (conform datelor 14C calibrate) sau 2000 (conform cronologiei traditionale) si 800 i. Hr. Ea se caracterizeaza prin raspandirea din ce in ce mai larga a metalurgiei bronzului prin folosirea, in paralel cu unelte si arme de metal, si a celor de os, corn si piatra. In strategia de subzistenta a comunitatilor din acea perioada, un rol insemnat l-a avut cresterea animalelor, alte ocupatii avand de obicei caracter complementar: cultivarea plantelor, vinatoarea, pescuitul si altele. In decursul epocii bronzului se coaguleaza treptat, din mai multe comunitati de sorginte indoeoropeana, mai mult sau mai putin inrudite intre ele, vechile etnii: hititi, greci, traci, iliri, neamuri iranice, protoslavi si altele. Spatiul Carpato-Dunareano-Pontic, alaturi de jumatatea de nord-est a Balcanilor, in epoca bronzului era ocupat in principal de comunitati prototracice si tracice, puternic legate de toate neamurile vecine.

Epoca bronzului parcurge trei perioade principale: timpurie, mijlocie si tarzie.Perioada timpurie a epocii bronzului se caracterizeaza in principal prin manifestari inca rudimentare ale caracteristicilor de baza a epocii bronzului: piesele de bronz sunt inca putine iar structurile sociale slab dezvoltate.
In Bazinul Carpatic, sub aspect etnocultural, in decursul acestei perioade se produce, la inceput - un proces de diferentiere culturala si regionala: teritoriul ocupat anterior de cultura Cotofeni se divizeaza intre mai multe culturi; apoi, spre finalul bronzului timpuriu, se produce uniformizarea manifestarilor culturale. Aceasta perioada parcurge trei etape principale de evolutie.

Epoca bronzului mijlociu cuprinde, conform datelor 14C calibrate, prima jumatate a mil. II i.Ch., sau, conform cronologiei traditionale, sec. 17-14 i. Hr. Aceasta epoca, in toata Europa de Sud-Est si Centrala, se caracterizeaza prin cristalizarea unor entitati etnoculturale bine delimitate geografic si tipologic, prin trecerea treptata la forme de habitat mai stabile, prin cresterea complexitatii structurilor sociale, proces a carui expresie cea mai elocventa a reprezentat-o cresterea accentuata a numarului asezarilor fortificate, depunerea tezaurelor de piese de aur si argint - simboluri ale puterii sacrale si sociale; prin progrese remarcabile in metalurgia bronzului: inlocuirea treptata a tiparelor de lut cu cele de piatra, folosirea pe scara larga a cositorului pentru obtinerea bronzului de calitate.

Acest din urma fapt, avand in vedere lipsa cositorului in zacamintele in toata Europa de Est si Sud-Est, nu ar fi fost posibila fara sa fi existat o retea transeuropeana de circulatie a acestui metal. In aceasta perioada incepe obiceiul, care se va amplifica in epoca urmatoare, de a depune in pamant, de obicei in afara asezarilor, piese metalice. Unii cercetatori considera astfel de depozite drept tezaure ascunse, in timp ce altii cred ca aceasta practica era de caracter ritual. Perioadei mijlocii a epocii bronzului in sud-estul Transilvaniei ii apartin doua depozite, ambele pe teritoriul jud. Covasna: cele de la Tufalau si Padureni. Depozitul de la Tufalau era constituit din obiecte de aur: topoare, o bratara, inele de lant, discuri, margele, un glob si altele, iar cel de la Padureni continea cca. din 20 topoare de cupru.

Progresele inregistrate in Bazinul Carpatic in perioada mijlocie a epocii bronzului au fost favorizate si de aparitia in acea perioada la extremitatile Europei de Est si Sud-Est a unor civilizatii urbane si proto-urbane: miceniana - in sudul Balcanilor, cultura Otomani - in vestul Romaniei, estul Ungariei si Slovaciei, precum si Sintasta - in zona indepartata a Uralilor de sud. Influentele din partea acestor civilizatii au accelerat si evolutia comunitatilor din sud-estul Transilvaniei. Desi materialele arheologice nu intotdeauna permit reconstituiri certe de ordin etnic, avand in vedere originea comuna a grupurilor culturale din Bazinul Carpatic, contactele dintre ele din ce in ce mai intense, precum si ritmurile comune de evolutie, majoritatea cercetatorilor atribuie culturile arheologice ale epocii bronzului mijlocii din spatiul Carpato-Dunareano-Pontic unor grupuri prototracice sau tracice.

Perioada mijlocie a epocii bronzului in Bazinul Carpatic se caracterizeaza si prin manifestari artistice deosebite: eleganta formelor si ornamentare extrem de bogata si expresiva a vaselor ceramice, care in unele privinte repeta motivele ornamentale din eneolitic. Printre motivele decorative caracteristice bronzului mijlociu un loc aparte il ocupau simbolurile solare si reprezentari de plante, motive care sugereaza cultul solar, cel al fertilitatii si al fecunditatii. Probabil, un rol ritual au jucat si carele votive, figurine de animale si pasari.

In sud-estul Transilvaniei, epoca bronzului mijlociu debuteaza cu aparitia in Depresiunea Ciucului a grupului Ciomortan (un aspect al culturii Costisa raspandit in principal in Subcarpatii Moldovei) si aparitia pe teritoriul judetului Covasna a unor manifestari culturale ce imbina elemente caracteristice culturilor extracarpatice - Costisa, Monteoru si Tei - cu elemente specifice spatiului intracarpatic de tip Wietenberg. Apoi, pe tot parcursul bronzului mijlociu, sudestul Transilvaniei a fost net dominat de cultura Wietenberg, raspandita in toata Transilvania. Pe tot parcursul acestei perioade, in sud-estul Transilvaniei patrund elemente culturale extracarpatice: Monteoru si Costisa-Komarov din Moldova, in principal prin pasul Oituz si pe valea Trotusului, iar din Muntenia, prin pasurile Bran si Predeal, cele ale culturii Tei.

Inceputul epocii bronzului tarziu a fost marcat de o schimbare majora: ca urmare a extinderii spre vest a complexului cultural Sabatinovka-Coslogeni-Noua, a carui arie cuprindea teritoriile cuprinse intre Marea Azov, Dunarea de Jos si Muntii Apuseni, sud-estul Transilvaniei a fost din nou inglobat in aria culturala Carpato-Niproviana. La geneza culturii Noua au luat parte si populatiile autohtone: purtatorii culturilor Monteoru si Komarov din Moldova, precum si grupurile culturii ceramicii cu multe braie din stepele din nordul Marii Negre. Elementul estic care a contribuit la geneza culturii Noua, in literatura de specialitate, de cele mai multe ori, este atribuit unor populatii iranice (stramosii cimirienilor, scitilor, sarmatilor si altele) care, in mileniile II si I i. Hr. au dominat stepele Ponto-Caspice. Se presupune ca sinteza produsa in Bazinul Carpato-Dunarean intre iranici si populatia autohtona prototracica sau tracica a dus la formarea unor comunitati traco-iranice sau traco-cimiriene. Aparitia culturii Noua, in toata aria sa de raspandire, a fost marcata de schimbari importante. In domeniul metalurgiei se inregistreaza progrese remarcabile: pe scara larga, pentru obtinerea bronzului de calitate, se foloseste cositorul; tiparele de lut sunt definitiv inlocuite de cele de piatra, din doua sau mai multe valve, ceea ce a permis turnarea obiectelor in serie; ca urmare, a crescut gradul de standardizare a tipurilor de obiecte turnate in ateliere, acestea deservind teritorii din ce in ce mai mari; simtitor creste numarul obiectelor de traditie rasariteana, apar si se raspandesc tipuri noi de obiecte, printre care celtul - topor sau, mai rar dalta, cu corpul gol. Se amplifica practica depunerii obiectelor de bronz. Printre depozitele de bronzuri descoperite in sud-estul Transilvaniei le mentionam pe cele de la Arcus, Turia (jud. Covasna), precum si cel de la Miercurea-Ciuc (jud. Harghita). Printre numeroasele obiecte de bronz gasite in depozite, cele mai frecvente sunt celturile, varfurile de lance si secerile, iar in asezari, de obicei piese mici: ace, sule si carlige de pescuit.

Se produc schimbari semnificative in domeniul olaritului: formele ceramice devin mai simple, iar decorul este mai saracacios. In sud-estul Transilvaniei, spre deosebire de teritoriile extracarpatice, se intalnesc uneori vase ceramice care imbina trasaturile specifice culturii Noua in Moldova si Wietenberg in Transilvania.

Progrese remarcabile se produc in domeniul prelucrarii osului. Creste vertiginos numarul obiectelor de os si apare o serie de tipuri absolut noi: omoplatul crestat, varfuri de sageata cu patru aripioare si multe altele. Densitatea siturilor culturii Noua in sud-estul Transilvaniei era mult mai mica decat in Moldova. Pe teritoriul celor doua judete, in prezent, sunt cunoscute doar cca. 33 situri arheologice atribuite acestei culturi. Pana in prezent, in cadrul culturii Noua nu au fost atestate asezari fortificate. Cele mai concludente descoperiri s-au facut la Jigodin si Nicoleni - jud. Harghita, la Bradut si Zoltan - jud. Covasna. La Zoltan a fost partial cercetata o asezare care, in prezent, reprezinta cel mai amplu cercetat sit al culturii Noua din Transilvania. Desi sapaturile s-au efectuat pe suprafete mari (cca. 1.200 mp.), nu s-au descoperit urme de locuinte. In schimb, au fost descoperite 50 de gropi menajere, iar la marginea sudica a asezarii a fost cercetat un "cenusar", constand din depuneri si arderi succesive pe acelasi loc a unor cantitati mari de resturi paioase si lemn, in amestec cu numeroase fragmente ceramice, oase de animale, unelte, arme si podoabe de piatra, os si, mai rar, de bronz. Daca in cuprinsul asezarii stratul de cultura este foarte subtire si sarac in materiale arheologice, grosimea depunerilor in cuprinsul "cenusarului" depaseste 3 m. Una dintre interpretarile plauzibilele ale "cenusarului" de la Zoltan o poate reprezenta aceea conform careia acesta s-a format in urma depunerii si arderii periodice a unor deseuri, procedeu care avea, probabil, atat rationamente practice - de igienizare -, cat si rituale, legate de forta purificatoare a focului.

Comunitatile culturii Noua, inclusiv cea de la Zoltan, apar ca o populatie specializata eminamente in cresterea animalelor. Analiza a cca. 9.000 de fragmente de oase de animale de la Zoltan a demonstrat ca aceasta preocupare reprezenta principala sursa de proteine pentru locuitorii asezarii. Animalele domestice reprezentau cca. 90% din animale sacrificate in cadrul asezarii. Sunt reprezentate cele sase specii de animale domestice: vita, oaie, capra, porc, caine si cal. Printre speciile domestice, se detaseaza usor bovinele, cu o rata de cca. 30%. Urmatoarele se plaseaza ovicaprinele si porcinele, fiecare cu cate cca. 27%, urmate de cal (cca. 6 %) si caine (cca. 1%). Bovinele si caii erau folositi in principal pentru obtinerea alimentelor (lapte, carne), dar, asa cum arata analizele, si ca animale de tractiune si calarit.

Vanatoarea a jucat un rol neinsemnat. Dintre mamiferele salbatice, cerbul este elementul dominant. S-au mai identificat, in cantitati mici, castorul, lupul, iepure, pasari. Cultura Noua este renumita si pentru o industrie bogata a osului. Astfel, la Zoltan, cel mai mare numar de obiecte prelucrate (unelte, arme si podoabe) sunt cele din os: sageti, omoplati crestati, strapungatoare, ace, numeroase unelte lucrate din coaste de animale. Cercetarea urmelor de lucru pe aceste piese arata ca majoritatea au folosite pentru prelucrarea pieilor.

Pe de alta parte, in asezari se gasesc rasnite de piatra, sapaligi de corn si altele, care indica si preocupari pentru cultivarea plantelor si prelucrarea produselor vegetale. Ritul si ritualurile funerare ale culturii Noua in sud-estul Transilvaniei sunt ilustrate printr-o necropola plana de la Jigodin (astazi cartier al municipiului Miercurea-Ciuc). Defunctii, culcati in pozitie chircita pe o parte, au fost depusi in gropi simple sau - intr-un singur caz - intr-o cutie din lespezi de piatra.

Printre urmele practicilor rituale se remarca depuneri de vase intregi in mantaua si in zona adiacenta a unui tumul mai vechi de la Bradut (jud. Covasna), precum si depunerea ramasitelor unui copil intr-o groapa menajera in cadrul asezarii de la Zoltan (jud. Covasna). Aceleiasi categorii de descoperiri ii pot fi adaugate si "cenusarele", ale caror frecventa in Transilvania este mult mai mica decat in teritoriile aflate la est de Carpati. Pe la mijlocul sec. XII i. Hr., practic, tot spatiul Carpato- Dunarean a fost ocupat de purtatorii culturii Hallstatt-ului tracic, care se extindea din zona Dunarii Mijlocii pana la Nistru si mai departe spre est. O parte din comunitatile culturii Noua au fost asimilate de noii veniti, iar altele s-au retras spre rasarit, dincolo de Nistru.